Cosmarul dulce

Un mers lin,ma ducea probabil spre o viata mai buna.Rochia neagra.in stil gotic,ma facea sa ma simt ca o printesa.Nu intelegeam mare lucru din ce se intampla in jurul meu,dar cateva minute mai tarziu,aud cum o voce din capatul scarilor mi se adreseaza:

-Limuzina dumneavoastra a sosit deja,domnisoara Lissa!
Limuzina?!

Cumva traiam intr-un castel si inainte si nu stiam eu?Din limuzina coboara,o persoana,cu un chip pe care sigur nu l-ai fi uitat niciodata.Parul sau era de-un negreu identic cu rochia mea,iar ochii semanau cu doua smaralde ce stralucesc chiar si in intuneric.

-Ma bucur sa te vad,Lissa!De asemenea,ma bucur ca ai dat curs invitatiei mele,de a lua parte la salvarea lumii!

Salvarea lumii?!

Acum devine din ce in ce mai ciudat.

-Ti-am adus niste haine,sa te schimbi si….

Totul s-a transformat dintr-odata intr-un negru intens,de care nu puteai scapa prea usor de el.Nu stiu cat a durat drumul.Singurul lucru pe care il stiu este ca m-am trezit intr-o padure.Copacii erau desfrunziti,iarba era vestejita.Nimic din acea padure nu era normal.Parea ca acolo sa se fid at o batalie pe viata si pe moarte intre natura si o fiinta nepamantesasca.
Cand am deschis ochii,privirea mi s-a oprit pe aceeasi persoana pe care am intalnit-o la limuzina.
-Tu?!Vreau sa stiu de ce m-ai adus aici?
Am incercat sa-I repun intrebarea de cateva ori,dar in zadar.S-a facut pur si simplu ca nu ma vede si si-a continuat discutia la telefon.Incercand sa ma ridic,mi-am dat seama ca sunt legata si de maini si de picioare
-Ai putea sa fi si tu mai discreta atunci cand tipi?
-Poftim?Adica ma rapesti si tot tu vrei sa tac?
-Sunt aici sa te salvez…Nu sa te rapesc.In momentul in care ai vrut sa urci in masina,cinci indivizi au inconjurat limuzina,iar doi te-au adormit pe tine.
-Si tu de ce naiba n-ai facut nimic sa ma salvezi?
-Unul din era un vrajitor foarte puternic si mi-a blocat puterile.Nu am fi ajuns in situatia asta,daca mi le puteam folosi.
Dintr-o data s-a lasat o tacere mormantala,iar el a venit spre mine sa ma dezlege.Mainile lui erau foarte fine.Atunci cand vom iesi din aceasta situatie,parca infinita,il voi ruga sa-mi recomande si mie tratamentul pe care il foloseste.
Chinuindu-se sa ma dezlege,privirile noastre se intalnesc pentru cateva momente,iar el mi-a soptit.
-Lasam treaba asta pentru dupa ce te dezleg.
Ce a vrut sa spuna cu asta?!
Nici nu am avut timp sa ma gandesc,cand dintr-o data,simt cum pe buzele mele raspund sarutului pe care el mi l-a ,,adresat” cu o foarte mare delicatete,dar luandu-ma totusi prin surpindere.
Cateva clipe mai tarziu,am intrerup sarutul nostru si am revenit la realitate.Avem o lume de salvat!
-Cred ca acum am inteles la ce te refereai!

 

-Ma bucur!mi-a raspuns el cu blandete.A inceput sa caute prin buzunare,pana cand a dat de o cutiuta mica si rosie
-Asta este pentru tine.Aveam de cand sa ti-l dau la logodna noastra.
Am deschis cutiuta,iar in ea se afla un superb lantisor,ce purta pe ea un pandantiv sub forma de cruciulita.
-Wow…iti multumesc.Nu am cuvinte.Este foarte frumos!
Magia care ne inconjura s-a spulberat intr-o clipa.Privirea lui blanda,s-a transformat intr-una terifiata,de parca ma tranformasesm in cea mai oribila creatura posibila.
-Tu?!mi s-a adresat el…Tu esti cea care distruge lumea!
Chiar nu stiam despre ce vorbeste…Studiindu-mi corpul…am observat cum trupul meu uman s-a transformat intr-unul neuman....Abia acum intelegeam de ce casa mea era mereu distrusa.
Am incercat sa ma apropii de Eric,insa el si-a folosit una din puteri pe mine.Nu stiam ce se intampla,dar simteam cum,toata vlaga din mine este epuizata si usor,usor,incepeam sa inchid ochii sa adorm.
,,Nu este corect.Trebuie sa inving acest monstru care a pus stapanire pe mine.”dar instictele mele spuneau altceva.Simteam nevoia sa ucid.

Dintr-o data aud un scancet de bebelus.
Prin ochii mei de fiara,vedeam cum o persoana imbracata intr-o rochie alba,ce semana cu o ursitoare.
In brate ducea ceva,dar nua am reusit sa deslusesc.
Femeiea se apropia din ce in ce mai mult si obsaervam cat de frumoasa era.Parul lung si negru,iar trasaturile fetei se asemanau putin cu cele ale Albei-ca-Zapada.
Abia cand s-a apropiat de Eric,am observat ca avea un bebelus in brate.
-Lissa,nu te lasa condusa de instincte si nici de acest barbat care iti spune vorbe inselatoare.
Am facut ochii mari si i-am facut un semn sa-mi explice ceea ce vroia sa spuna.
-Acest copil l-ai adoptat acum cinci luni,impreuna cu Eric.L-ai indragit de cum l-ai vazut.Acest barbat,ti-a spus numai vorbe desarte.Intr-adevar Eric vroia sa-ti dea colierul la logodna voastra,dar el nu este Eric.
Acum chiar nu mai intelegeam nimic.Adica…Eric nu era Eric?!
-Acest om…fals…este creatura in care esti tu transformata cu acum.A vrut ca lumea sa ii apartina lui,darn u putea facae nimic din cauza blestemului care s-a abatut asupra lui,acum 3000 de ani.Poate lua forma oricarei fiinte pamantesti…
-Lissa!a strigat o voce ragusita,aflata in spatele meu.

M-am intors usor si l-am vazut pe adevaratul Eric,care era grav ranit si cerea ajutor.In mintea mea au derulat o groaza de amintiri,pe care le aveam alaturi de Eric si bebelusul adoptat.Atunci am simtit cum o durere acuta imi sageta pieptul ,incat m-a obligat sa cad la pamant.
Chiar si cu privirea mea incetosata am observat cum barbatul care m-a mintise se transforma din nou in creatura hidoasa in care eram eu transformata.Inconstienta a pus stapanire pe mine sin u am mai stiut ce s-a mai intamplat
-Lissa!!!o strigat o voce puternica la mine
-DA!!!i-am raspuns cu un tipat.Eric?!
-Scumpo,ai visat cam urat,asa-i?
-Am stat cateva momente memiscata observand bebelusul in patutul sau dormind,iar pe Eric,care se uita terifiat la mine.
-Mda…cred ca da.
La un moment am observat o silueta imbracata in alb,la geam.M-am dat repede jos din pat si am observat ca era chiar femeia din visul meu.Cand m-a vazut,mi-a facut cu ochiul si mi-a zambit,dupa care dispare ca prin magie.

LUPTA,copile drag!

O raza de soare

A scapat in viata ta

Gingasia unei vorbe dulci

Iti va umple sufletul de caldura.

Divina ta viata

A fost pecetluita

Intr-o umbra a tacerii

Si a nefericirii.

Tu,copile drag,
LUPTA!

Destinu-ti este imprevizibil

LUPTA!

Un INGER de-ai fi...

Aripi frante,
Lacrimi dureroase...
Inger al Cerului esti acum.


Vesnicia-ntreaga o vei avea
Si cu stelele te vei juca.

Cerul,parinte-ti va fi
In bratele lui mereu vei veni.

Crancena-i durerea
Ce ne-ai sadit-o-adanc in inimi.

Suflet curat,
Suflet nevinovat,
ADIO-ti vom spune,
Insa mereu ne vom aminti de tine!

Poezia este dedicata celor sapte suflete nevinovate,care au fost victimile unor oameni inconstienti.

Istoria unei fotografii celebre

Istoria acestei fotografii este bine cunoscută; ea a făcut să curgă multă cerneală în vremea aceea. Într-o după-amiază de iulie a anului 1918,Elsie şi sora ei Frances au împrumutat aparatul de fotografiat al tatălui lor. Doreau să facă fotografii pentru a le trimite verişoarelor lor. Ziua s-a sfârşit aproape fără incidente, mai puţin imprudenţa lui Frances, care a căzut în râu şi şi-a udat hainele. Seara, domnul Arthur Wright, tatăl celor două fetiţe, a developat filmul. A fost surprins să constate că pe clişeu apăreau nişte forme albe ce păreau destul de stranii. Elsie spunea că sunt zâne, însă
domnul Wright nu a luat-o în seamă. În luna august a aceluiaşi an este rândul lui Frances să-i facă surorii ei o fotografie pe malul lacului. Şi din nou tatăl copiilor descoperă pe clişeu formele albe ale unor spiriduşi. Convins că fetiţele vor să-i joace feste, domnulWrightle interzice să mai folosească aparatul. Şi totuşi, Arthur Wright şi soţia lui, Polly, sunt intrigaţi de acesteîntâmplări; ei caută în camera fetiţelorşi pe malul râului să găsească urme ale înscenărilor copiilor. Dar nu găsesc nimic. Elsie şi Frances susţin în continuare că au văzut zânele pe care le-au fotografiat. Ce ar putea fi mai normal pentru un copil decât o zână?

Oamenii mari se entuziasmează


Apoi, după un timp, familia începe să arate fotografiile şi prietenilor. Toată lumea se entuziasmează şi… uită repede întâmplarea. Vara următoare, Polly Wright asistă la o reuniune a Societăţii de Teozofie din Bradford, care aborda teme precum ocultismul şi diversele tipuri de ectoplasmă. În seara aceea, tema discuţiilor era „Viaţa zânelor”. În cursul reuniunii, Polly Wright povesteşte câtorva persoane că fiicele ei au reuşit să fotografieze curioasele creaturi. Vestea se răspândeşte. La Congresul Teozofilor, care are loc la puţin timp după aceea, fotografiile cu pricina circulau printre membrii acestei societăţi ezoterice.

Edward Gardner, cel mai cunoscut reprezentant al Societăţii Teozofice, le dă presei spre a fi publicate şi în acelaşi timp cere unui expert fotograf să realizeze negative ale originalului, „mai clare şi mai curate”. De aici începe cu adevărat „Povestea zânelor de la Bradford”. În Anglia, care tocmai traversase un război mondial, toată lumea polemiza acum pe marginea unei fotografii cu zâne. Era uluitor!

Trucaj sau imagini autentice?

În acelaşi timp, Sir Arthur Conan Doyle, „părintele” lui Sherlock Holmes, pregătea la rândul său un articol despre zâne care urma să apară în „Strand Magazine”. Scriitorul era pasionat în mod deosebit de spiritism şi fenomene paranormale. Când a auzit vorbindu-se de aceste fotografii a căutat să le procure cu price preţ. Sir Oliver Lodge, unul dintre pionerii psihologiei din Marea Britanie, i-a spus lui Conan Doyle că nu este vorba decât despre „dansatoare în costume de zâne”, iar clişeele ar fi trucate. Un alt specialist în domeniul fenomenelor paranormale a comentat chiar că zânele “aveau o coafură puţin cam prea pariziană ca să fie adevărate”. Dar toate aceste comentarii nu erau făcute pe baza plăcilor fotografice originale. S-a remarcat că siluetele erau mişcate: un argument în plus pentru cei care credeau în autenticitatea zânelor ce ar fi fost vii în momentul fotografierii. Experţii firmei Kodak au declarat că nici măcar o persoană deosebit de abilă nu ar fi reuşit să trucheze în acest fel clişeele. Teozoful Edward Gardner, a triumfat: zânele erau proba existenţei „spiritelor naturii”. Şi pentru a-şi reduce la tăcere detractorii, Gardner doreşte să facă fotografii noi. În august 1920, el le dă lui Frances şi lui Elsie un aparat şi 20 de plăci fotografice.

Scepticii sunt în continuare… sceptici

În acelaşi timp Conan Doyle şi-a publicat articolul în „Strand Magazine”, promiţând să-şi ilustreze afirmaţiile cu o nouă serie de clişee. În ziua în care articolul a apărut, ziarul s-a epuizat în câteva ore. Reacţiile au fost de a-l acuza pe Conan Doyle că vrea să „pervertească imaginaţia copiilor cu asemenea absurdităţi.” Opiniile oscilau între admiraţie pentru măiestria trucajului, scepticismul politicos, umorul şi furia. Puţini erau cei care credeau cu adevărat în existenţa zânelor. În 1921, Frances şi Elsie fac din nou fotografii zânelor. Gardner le-a dat alte două aparate fotografice şi plăci marcate cu anumite repere, pentru a împiedica trucajul clişeelor. Şi iată-le pe cele două fetiţe urmărind să fotografieze zânele. Vor reuşi oare? Vor fi şi de această dată la fel de frumoase straniile fiinţe? De data aceasta o lume întreagă le aşteaptă nouă confirmareAcestea au apărut, chiar mai convingătoare decât primele. În aşa măsură încât marele scriitor, Sir Arthur Conan Doyle, a devenit apărătorul vehement al cauzei zânelor în ampla anchetă de presă care s-a declanşat cu această ocazie. În revista „Strand Magazine”, Doyle scrie lungi articole despre reîntoarcerea zânelor, însă are de înfruntat o opoziţie puternică din partea scepticilor, care l-au atacat într-o zeflemisitoare campanie de ridiculizare. Senzaţionalul este redus astfel la tăcere. Adevărată sau nu, povestea cade în uitare până în anii ’70, când tot ziariştii le redescoperă pe bunicuţele Frances şi Elsie. Într-un interviu dat în 1976, Frances a negat cu desăvârşire că fotografiile au fost trucate, mai mult, ea a reafirmat că atunci, în copilărie, ele amândouă se jucau cu zânele, într-o vâlcea din apropierea satului lor şi aceasta nu era atunci deloc un fapt extraordinar…